Aplicația OPT reprezintă interfața principală pentru vânzările de carburant prin intermediul unui Terminal de Plată Exterior. Aceasta integrează funcțiile necesare pentru a vinde carburant. Toate evenimentele din OPT sunt stocate în timp real în baza de date a sistemului, informațiile fiind mai departe disponibile în aplicația BackOffice.

Cu ajutorul aplicației de management PetroSol BackOffice, ce poate fi accesată de la distanța, pot fi efectuate operațiunile referitoare la stocuri, și pot fi vizualizate o suită variată de rapoarte referitoare la vânzări, stocuri, metode de plată, citire informații nivelmetre electronice, contoare pompe, etc.

Aplicația este optimizată pentru folosirea cu ecrane sensibile la atingere, având o deosebită ergonomie atât pe partea vizuală cât și pe partea operațională, ceea ce îi ajută pe clienți să opereze rapid și intuitiv, nefiind nevoie de ajutor suplimentar.

Întregul pachet software este dezvoltat folosind cele mai avansate tehnologii, limbaje de programare și paradigme disponibile la acest moment, oferind un sistem ce va ține pasul cu viitor și ce poate fi întreținut și extins cu ușurință.

Aplicația OPT împreună cu o imprimantă fiscală compun Aparatul de Marcat Fiscal și sunt autorizate de autoritățile mandatate din România pentru a fi folosite într-o stație de distribuție en-detail de carburanți.

Soluția noastră software poate funcționa pe orice echipament de tip OPT – Terminal De Plata Exterior ce înglobează un computer standard x64, ecran sensibil la atingere, acceptator de bancnote CPI (SODECO/MEI) SC Advance, terminal de plată cu cardul cu protocol ROPECO sau ASSECO, cititor de cod de bare (opțional), etc. La cerere, vă putem direcționa către partenerii noștri ce furnizează astfel de echipamente, standard sau personalizate.

Funcțiile principale oferite de aplicația OPT sunt:

Procesare Vânzări

  • Un Terminal De Plata Extern (OPT) poate comanda una sau mai multe pompe de distribuție carburanți
  • În cazul în care un OPT comandă mai multe pompe, un ecran suplimentar de alegere a pompei dorite va fi afișat la începutul fluxului de vânzare.
  • Aplicația este multilingvă, clientul putând alege limba dorită dintre cele instalate
  • Aplicația ghidează utilizatorul, fluxul de vânzare urmând pași prestabiliți în funcție de metoda de plată aleasă
  • Indicatori vizuali sunt disponibili în diversele ecrane ale aplicației
  • Pentru metodele de plată Numerar și Card Bancar, în fluxul de vânzare este disponibil un ecran de introducere a Codul Unic de Identificare al firmei ce va fi imprimat pe bonul fiscal, acolo unde clientul dorește

Metode de Plată

Sunt disponibile următoarele metode de plată:

  • Numerar – prin introducere într-un Acceptator de Bancnote (cu emitere Voucher Rest pentru alimentările cu valoare mai mică decât numerarul introdus)
  • Carduri bancare – integrare cu diverse terminale de plata (Ex. Ingenico iSelf Series – Asseco, Ropeco)
  • Carduri de Flotă (integrat cu Sistemul de Administrare Carduri Flote – PetroSol CMS)
  • Vouchere Rest – cu validare online prin sistemul centralizat PetroSol Debit Vouchers Head Office. Astfel, atunci când aveți mai multe stații, un voucher emis în oricare stație poate fi folosit în oricare altă stație.

In funcție de disponibilitatea dispozitivelor și de modelul de afacere, unele dintre metodele de plată pot fi blocate.

Securitate și Administrare

  • Toate evenimentele referitoare la introducerea de bancnote sau la modificarea stării cutiilor cu bani sunt înregistrate în baza de date
  • Toate informațiile referitoare la acceptarea sau respingerea cardurilor bancare sau de flote sunt înregistrare în baza de date
  • În cazul existenței opțiunii unei centrale de monitorizare, se vor înregistra toate evenimentele referitoare la deschiderea sau închiderea diverselor uși de acces, evenimentele de accelerare sesizate de senzorul seismic
  • Utilizatorii cu drepturi de administrare se pot autentifica pe un OPT pentru a efectua operațiuni de genul: imprimare raport X, imprimare raport Z, verificare rapoarte stare, etc.